Suna ca ceva pentru la scoala..dar e interesant 
.
Din cele mai vechi timpuri, omul a incercat sa gaseasca diferite modalitati de petrecere a timpului liber. El a inventat astfel JOCUL ca unica manifestare a dorintei de a se simti bine in orice imprejurare. Marii scriitori ai lumii nu au ramas indiferenti fata de joc ca forma de existenta umana . F. Rabelais, Victor Hugo, Mark Twain, Ch. Dickens, Romain Rolland sunt doar cateva exemple
Literatura romana a dat posteritatii cateva nume de seama care au evocat in operele lor universul mirific al copilariei: Ion Creanga, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, Ovidiu Verdes.
Johan Huizinga considera ca “jocul nu poate insemna mai mult decat prilejul unei recunoasteri sau regasiri”. O astfel de definitie o putem da operei lui Creanga “Amintiri din copilarie”, carte unica si geniala, un “bildungsroman” in care scriitorul evocaformarea unei personalitati, procesul de maturizare a lui Nica. Scrise dupa aparitia povestilor si povestirilor, “Amintirile din copilarie” au fost publicate in anii 1881-1882 (primele trei parti) si in 1890 (ultima parte).
Reinviind cea mai fericita perioada din viata omului, COPILARIA, Creanga il transforma pe Nica intr-un reprezentant al copilului universal, iar copilaria lui intr-o varsta mitica, de aur, fiindca ea nu se reduce la o insiruire de intamplari, ci ea este o stare de veselie si fericire continua. Asa cum sustine G.Calinescu, in “Amintiri din copilarie” este simbolizat “destinul oricarui copil: de a face bucuria si supararea parintilor si de a o lua si el pe incetul pe acelasi drum pe care l-au luat si-l vor lua toti. In Amintirile lui Creanga nu este nimic individual, cu caracter de confesiune ori de jurnal.Creanga povesteste copilaria copilului universal.”
Nica este personajul principal din “Amintiri din copilarie”, un simbol al neastamparului baietesc, al spontaneitatii si poznelor. Prin Nica, scriitorul prezinta istoria unei copilarii din mediul taranesc, mai bine spus, din Moldova sfarsitului de secol XIX, de la primii ani de scoala si pana la despartirea de satul natal. In mod deosebit, ne sunt infatisate momentele cand fiinta cruda a eroului incepe sa ia cunostinta de sine, momente care il maturizeaza si care il determina sa-si formeze o personalitate complexa. Autorul nu inventeaza peripetii nemaipomenite, fiindca el incearca sa arate cum copilul se descopera pe sine si, in acelasi timp, descopera lumea pe care vrea s-o ia in stapanire. Creanga insista asupra starii de inocenta si nevinovatie a lui Nica, stare pe care o evoca de la inceputul pana la sfarsitul cartii: “ hai mai bine despre copilarie sa vorbim, caci ea singura este vesela si nevinovata…”. Copilul nu constientizeaza raul, el doar se joaca, glumeste, este pus pe nazbatii si pozne. Scriitorul se povesteste pe sine, amuzandu-se de acel copil indepartat, de cel caruia, lipsindu-i constiinta limitei, se afirma deplin si voit “de parca toata lumea era a mea”.
“Amintiri din copilarie” este o carte structurata in patru parti. Intamplarile prin care trece eroul sunt toate ”evenimente de cunoastere”. Nica traieste intr-o libertate ludica, iar nazbatiile se tin lant, singurul nor pe cerul pururea senin al copilariei fiind obligatia de a merge la scoala. De aceea, se poate spune ca pentru Creanga COPILARIA nu este doar o etapa a vietii, ci o calitate a ei, UN MOD DE A FI. Amintirile lui Nica curg senine si lipsite de insinuari, netulburate de vanitate, insusirea caracteristica a lor fiind atmosfera de voie buna, de saga si sovialitate, care il intampina pe cititor de la prima pagina si se mentine fara stirbire pana in final.
“Amintirile din copilarie” debuteaza , cum altfel ?, cu evocarea primului an de scoala, caci “stau cateodata si-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni mai erau in partile noastre cand incepusem si eu, dragalita-Doamne, a ma ridica baietas la casa parintilor mei”. Prima figura evocata este cea a parintelui Ioan “de sub deal”, care era “om vrednic si cu bunatate”. Dar pentru copilul Nica, imaginea parintelui ramane pentru totdeauna asociata cu “instrumentele” lui “de tortura”: Calul Balan si Sfantul Nicolai. Intentia lui Creanga este insa aceea de a aparea in fata lumii ca un humulestean printre altii, de a configura itinerarul unei existente anonime, care “ar putea fi si va fi fost a oricarui fecior de taran din Moldova” (Paul Cornea). Nica este copilul Smarandei Creanga si al lui Stefan a Petrii Ciubotariul, un copil ca toti ceilalti, a carui unica preocupare este joaca. Scriitorulevoca apoi luarea la oaste a dascalului Vasile “un holtei zdravan, frumos si voinic”, inchiderea scolii, care ramasese fara invatator, dar mai ales obiceiurile si traditiile de Craciun si Anul Nou , prilejuri de petrecere si sarbatoare continue.
Mama lui Nica isi dorea foarte mult ca fiul ei sa ajunga preot, motiv pentru care insista ca Nica sa continue scoala. O ajuta tatal ei si bunicul lui Nica, David Creanga din Pipirig, care il duce pe baiat la scoala din Brosteni. Acolo, Nica si varul lui, Dumitru, stau in gazda la o femeie saraca, Irinuca, a carei unica avere erau: “cocioaba de pe malul stang al Bistritei, barbatul, fata si boii din padure, un tap si doua capre slabe si raioase, ce dormeau pururea in tinda”. De la aceste capre, cei doi copii iau raie si nu maisunt primiti la scoala. Prin urmare, ei hotarasc “sa se razbune” si pravalesc o stanca peste casa, gardul si caprele Irinucai. Vazand paguba, cei doi copii se sperie si fug cu pluta pe Bistrita pana la Borca si apoi la bunici, in Pipirig. Bunica i-a vindecat de raie iar bunicul “fara vorba, a multamit pe Irinuca cu patru galbeni”. Nica a ajuns acasa in Sambata Pastilor iar “in ziua de Pasti am tras un Ingerul a strigat, la biserica, de-au ramas toti cu gurile cascate la mine. Si mamei ii venea sa ma inghita de bucurie. Si parintele Ioan m-a pus la masa cu dansul, si Smarandita a ciocnit o multime de oua rosii cu mine. Si bucurie peste bucurie venea pe capul meu.”
Partea a doua a “Amintirilor din copilarie” este cea mai bogata in nazdravanii, caci exista pe lumea asta vreun copil care sa fi facut o singura nazbatie in viata lui ? Astfel, dupa ce constata ca “nu stiu altii cum sunt”, Creanga evoca cu multa dragoste figura mamei, “care era vestita pentru nazdravaniile sale”. Pentru copilul de altadata, mama pare o fiinta desprinsa din povesti, care face “multe si mari minunatii”. Scriitorul se intreaba cu nostalgie: “Ce-i pasa copilului, cand mama si tata se gandesc la neajunsurile vietii, la ce poate sa aduca ziua de mane, sau ca-i framanta alte ganduri pline de ingrijire”? De aceea, amintirile lui Nica sunt pline de haz si de farmec. TOTUL ESTE JOC in existenta lui. El si fratii lui se joaca cu tatal lor cind acesta se intorcea ostenit de la munca, caci vorba proverbului: “daca-i copil, sa se joace; daca-i cal, sa traga; si daca-i popa, sa ceteasca…” Ei se joaca “ca baietii” luandu-se la harjoneala “pana ce era nevoita biata mama sa ne deie cateva tapangele la spinare”. Si tot o joaca este pentru copii taierea porcului sau colindatul sau uratul de Anul Nou. Ce sa mai vorbim despre smantanitul oalelor, furatul cireselor si a pupazei din tei sau scaldatul ? Cine a platit paguba facuta in gradina matusii Marioara pentru pofta copilului de a manca cirese, daca nu parintii ? “Insa degeaba mai clampanesc eu din gura: cine ce treaba are cu munca omului? Stricaciunea se facuse, si vinovatul trebuia sa plateasca . Vorba ceea: Nu plateste bogatul, ci vinovatul ! Asa si tata, a dat gloaba pentru mine si pace buna. Si dupa ce-a venit el rusinat de la ispasa, mi-a tras o chelfaneala ca aceea, zicand:
- Na! satura-te de cirese! De amu sa stii ca ti-ai mincat lefteria de la mine, spanzuratule ! Oare multe stricaciuni am sa mai platesc eu de pe urma ta ?” Insa ca orice copil, si Nica este cuprins de parere de rau: “mi se dusese buhul despre pozna ce facusem, de n-aveai cap sa scoti obrazul in lume de rusine”. Problema este insa ca regretul a fost uitat repede, caci “indata dupa cea cu ciresele, vine alta la rand”.
Povestea cu pupaza din tei este si ea plina de peripetii, in ciuda faptului ca Nica nu dorea decat un singur lucru: ca pupaza sa nu-l mai trezeasca dimineata devreme. De data aceasta, copilul ia lucrurile in serios, dorind chiar sa vanda pupaza, dar totul se termina cu bine, la interventia unui mosneag care o elibereaza. Desi scapa basma curata, Nica recunoaste in gandul sau: “Cand ati sti voi cate a patimit, sireaca, din pricina mea, si eu din pricina ei, i-ati plange de mila !”.
Ultima intamplare evocata in partea a doua este legata de un obicei al copiilor de a-si petrece zilele calduroase de vara la garla. Astfel, Nica isi lasa fratele mai mic in leagan si pe mama lui necajita de cate probleme avea si pleaca…la scaldat. El uita insa rugamintea mamei si isi petrece toata ziulica jucandu-se in apa “in starea in care ma aflam, fiind cuprins de fericire, uitasem ca mai traiesc pe lume!”. Pedeapsa pe care a primit-o l-a durut, fiindca, asa gol cum ajunsese acasa se ruga de mama lui: “Mama, bate-ma, ucide-ma, spanzura-ma, fa ce stii cu mine, numai da-mi ceva de mancare, ca mor de foame !”
Partea a treia reia incursiunea in cugetul scriitorului: “dar asa, un bot cu ochi ce te gasesti, o bucata de huma insufletita din sat de la noi, si nu te lasa inima sa taci; asurzesti lumea cu taraniile tale!” Creanga evoca tinuturile de langa Humulesti si rememoreaza intamplarile de la scoala din Falticeni, unde a fost admis dupa ce “doua merte de orz si doua de ovaz a dat tata cui i se cuvine”. Cele mai hazlii amintiri sunt cele legate de studiul gramaticii, ale carei reguli trebuiau invatate pe de rost, incat “unii dondaneau ca nebunii, pana ii apuca ameteala”. Dintre figurile evocate trebuie amintite indeosebi cele ale lui Trasnea, Oslobanu sau Mogorogea (colegi de scoala cu Nica) dar si figura aparte a lui mos Bodranga care ramane alaturi de ei pana cand se desfiinteaza scoala si unii dintre ei sunt transferati la Socola.
Ultima parte a “Amintirilor din copilarie” ne prezinta calatoria lui Nica si a lui Zaharia de la Humulesti la Iasi, cu caruta lui Luca Mosneagu, carutasul satului. Cea mai dureroasa constatare a lui Nica este aceea ca a crescut, ca nu mai este copil, “dragalita Doamne, eram si eu acum holtei, din pacate!” Despartirea de satul natal a copilului este una simbolica. Parasindu-si satul, copiii isi parasesc in acelasi timp COPILARIA, isi iau adio pentru totdeauna de la libertatea ludica si de la tihna trairii fara ganduri si fara probleme. Acest episod simbolizeaza pierderea paradisului copilariei, la care nimeni nu se va mai intoarce vreodata si in acelasi timp semnifica reintrarea brutala in timpul real si dureros.
In acest fel, “Amintiri din copilarie” este o carte care reconstituie MITUL COPILARIEI ca stare permenenta de joc, sarbatoare, voie buna, candoare si exuberanta. Sau cum afirma Paul Cornea : “Creanga este pictorul incomparabil al unei umanitati care nu si-a irosit copilaria”, fiindca forta lui cosmica consta in capacitatea de a sugera farmecul inefabil al varstei, “el neavand de spus despre copilarie mai mult decat altii, dar o spune mai altfel: chicotul lui este mai plin, suna ca o voce minunata distinsa dintr-o gloata” (G.Calinescu).
Like this:
Be the first to like this post.
.
