Povestea martisorului

Citind definitia din Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, putem afla ca martisorul este un mic obiect de podoaba legat de un fir impletit – rosu cu alb – care se ofera in dar, ca semn al sosirii primaverii, mai ales femeilor si fetelor, in ziua de 1 Martie. Tot DEX-ul ne mai spune ca “martisor” este denumirea populara a lunii martie. Iar “Martisor” mai este si numele unei strazi din Bucuresti, pe care se afla casa in care a locuit, scris si in gradina careia este inmormantat marele poet Tudor Arghezi. Lucruri pe care, probabil, multi dintre voi le stiau deja… Dar, oare, de unde vine numele de “martisor”? Cine a inventat cuvantul si ce semnifica la vremea aceea? De ce se poarta martisorul?

Povestea martisorului incepe acum mai bine de 2000 de ani, pe vremea dacilor si a romanilor. Traditia spune ca stramosii nostri purtau monede gaurite, atarnate de un fir impletit – colorat in alb si negru. Banutii erau de aur, argint sau metal obisnuit, indicand cat de bogata sau de saraca era persoana care ii purta. Albul insemna revenirea la viata a naturii si caldura verii, in timp ce negrul semnifica frigul iernii. Aceste martisoare erau purtate la incheietura mainii sau prinse in piept cu un ac, iar fetele credeau despre ele ca le vor aduce noroc, frumusete si le vor feri de razele arzatoare ale soarelui verii. Cand copacii infloreau, femeile agatau firul de o ramura, iar cu moneda respectiva cumparau cas, pentru ca tot restul anului pielea lor sa fie alba si moale. In timp, rolul de talisman sau obiect purtator de noroc al martisorului s-a transformat in simbol al iubirii. In acelasi timp, si firul negru a devenit rosu.

Intorcandu-ne si mai mult in timp, amintim ca sapaturile arheologice au scos la iveala martisoare cu o vechime de peste 8000 de ani! Sub forma unor pietricele de rau, vopsite in alb si rosu, ele erau insirate pe ata si se purtau la gat. Culoarea rosie era data de foc, sange si soare – insemnand nasterea si viata, adica femeia. Iar albul era limpezimea apelor, culoarea norilor, zapada rece si pura – semnificand intelepciunea barbatului. Impletirea snurului arata legatura inseparabila dintre cele doua elemente ale vietii.

Traditia banutului este legata, de asemenea, de legenda Babei Dochia, pastorita cu cele sapte cojoace, transformata intr-o stanca. Se spune ca Dochia a gasit intr-o zi o moneda, a gaurit-o, a legat-o de un snur din fire de lana – albe si negre – impletite, purtand-o la gat in semn de noroc.

Despre martisor exista, insa, multe alte povesti si legende. Una dintre ele vorbeste chiar despre fabricarea martisorului, activitate care este “la moda” in zilele noastre, in apropierea zilei de 1 Martie. “A fost odata un om sarac, care confectiona tot felul de lucruri pentru papusi: fundite, snurulete si hainute. Apoi le vindea in piata. Intr-o zi, vazand ca i s-au terminat materialele, omul a cautat prin casa saracacioasa, si tot ce a mai gasit au fost doua suluri de ata alba si rosie. Nestiind ce sa faca din ele, le rupse si le impleti… Era foarte mandru de ceea ce crease. Apoi, facu un mic tablou, de care prinse snuruletul. Si s-a gandit: «Cum sa denumesc acest obiect? A, gata, stiu! O sa-i spun Martisor, deoarece suntem in luna lui martie si chiar in prima zi. Aceste martisoare vor fi daruite de catre barbati femeilor, drept cadou!». Si asa s-a dus vestea despre omul sarac, cel care a inventat acest simbol al primaverii.”

Dar, dintre toate legendele, poate cea mai interesanta si mai frumoasa este povestea baiatului cel voinic care s-a luptat cu zmeul, legenda care s-a nascut din basmele romanesti si isi are originea tot in timpul stramosilor nostri – dacii si romanii.

“Odata, Soarele cobori intr-un sat, luand chipul unui baiat. Un zmeu l-a pandit si l-a rapit dintre oameni, inchizandu-l intr-o temnita… Lumea se intristase. Pasarile nu mai cantau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai radeau. Nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe zmeu. Dar, intr-o zi, un tanar voinic s-a hotarat sa plece sa salveze Soarele. Multi dintre pamanteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si a inceput lupta. Si s-au batut zile intregi, pana cand zmeul a fost invins. Slabit de puteri si ranit, baiatul cel viteaz a eliberat Soarele. Acesta s-a ridicat pe cer, inveselind si bucurand lumea. A reinviat natura, oamenii erau fericiti, dar tanarul n-a apucat sa vada primavara. Sangele cald i s-a scurs din rani pe zapada. Si, in locul in care zapada se topea, apareau flori albe: ghiocei, vestitorii primaverii…

De atunci, tinerii impletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei ii ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul inseamna dragoste pentru tot ceea ce este frumos, amintind de culoarea sangelui voinicului. Iar albul simbolizeaza puritatea si gingasia ghiocelului, prima floare a primaverii”.

Ca sa respectam traditia si toate legendele, martisorul trebuie legat la rasaritul soarelui, in prima zi a lunii martie. Se poarta de la 1 Martie pana cand se arata primele semne ale primaverii, adica pana cand se aude cucul cantand, pana cand infloresc ciresii sau trandafirii, pana la venirea berzelor si a randunelelor. Si atunci, martisorul nu se arunca, ci se leaga de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc.

Dincolo de obiceiuri, insa, martisorul ramane un simbol al bucuriei de a trai, al dragostei de viata, un semn prin care noi, oamenii, salutam venirea primaverii. Martisorul este si va fi intotdeauna simbolul soarelui si al puritatii sufletesti.

SURSA

About these ads

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s