Uimitoarele aventuri ale muschetarilor – desen animat romanesc

Azi vorbim despre un desen animat romanesc,Uimitoarele aventuri ale muschetarilor. 🙂

Cei trei mușchetari reprezintă creația lui Victor Antonescu, o tratare în cheie umoristică a romanului omonim al lui Alexandre Dumas. Filmul (serialul) a fost produs în anul 1987, la studiourile Animafilm din București.
Trei șoricei mereu urmăriți de pisici găsesc romanul „Cei trei muschetari” al lui Dumas și încep să-l citească împreună. Pe măsură ce se adâncesc în poveste, curajul lor crește, la un moment dat transpunându-se în rolul eroilor cărții. Astfel, șoriceii ingenioși devin mușchetari iar motanii nu prea luminați la minte se transformă în gărzile cardinalului.
Miau-lady și cardinalul Michellieu (voce: Dem Rădulescu) completează tabloul personajelor din acest serial animat. Alte voci aparțin actrițelor Rodica Tapalagă și Anda Călugăreanu. (wiki)

Uimitoarele aventuri ale muschetarilor este un film românesc de animaţie produs în 1987 de către studioul Animafilm din Bucureşti. Regia, scenariul şi designul caracterelor aparţin animatorului Victor Antonescu. Filmul reprezintă o tratare în cheie umoristică a romanului omonim al lui Alexandre Dumas.
Filmul, cu durata de 83 de minute, a apărut pe DVD pentru toate regiunile în toamna anului 2009.

După realizarea în 1980 a 13 episoade ale serialului Cei trei muschetari, în 1987 Victor Antonescu a combinat 9 dintre acestea pentru a forma un lung-metraj pe acelaşi subiect. Asistentă de regie şi „cap limpede” al producţiei a fost Elisabeta Antonescu. Echipa de animatori a fost formată din Valentin Eliseu, Anca Dumitru, Virgil Toader, Florin Săceanu, Valentin Baciu, Mihail Şurubaru, care, cu excepţia lui Valentin Baciu, au fost formaţi de către Victor Antonescu. Echipa de desenatori a constat din din Sorin Andreescu, Yvonne Cezar, Adrian Hoble şi Velica Stoica. Muzica a fost semnată de către compozitorul Octav Firulescu, imaginea de către Mariana Iordan, montajul de către Sonia Georgescu, iar coloana sonoră de către ing. Erica Nemescu.
Pentru a putea fi comercializate şi în străinătate, serialele româneşti de animaţie au fost realizate aproape în totalitate fără dialoguri. În cazul lung-metrajelor, însă, situaţia era alta. Beneficiind de experienţa acumulată la filmul Robinson Crusoe, Victor Antonescu a alcătuit o echipă de actori de prestigiu, „a căror voci să pună în valoare, într-o manieră personală şi cu umor, stările conflictuale ale eroilor”. Aceştia au fost: Dem Rădulescu (cardinalul Michelieu), Alexandru Arşinel (Rockfort), Anda Călugăreanu (d’Artagnan), Mariana Mihuţ (Rexy), Rodica Tapalagă (Miaulady), Mihai Mălaimare, Valeria şi Virgil Ogăşanu (Puffy şi Rex), Alexandrina Halic, Brânduşa Zaiţa Silvestru, Genoveva Preda. Actorii au avut libertate în a-şi spune replicile, textul scris fiind doar orientativ. Efectul acestei alegeri a fost relevat de către Victor Antonescu:
„Hohotele de râs din timpul vizionărilor de mai târziu mi-au confirmat încă odată că antrenând actorii în jocul personajelor animate, aceştia au intrat cu tot sufletul în lumea copiilor de la 7 la 77 de ani. Asta şi urmăream.”
(enciclopedia Romaniei)

 

Leave a comment

Blog at WordPress.com.

Up ↑